Dan Radu Rușanu achitat, Ilie Carabulea, 5 ani și 6 luni de închisoare în dosarul ASF Carpatica

Dan Radu Rușanu achitat, Ilie Carabulea, 5 ani și 6 luni de închisoare în dosarul ASF Carpatica
Publicat: 28/06/2017, 21:36

Dan Radu Rușanu a fost arestat preventiv, în anul 2014, timp de patru luni și a stat în arest a domiciliu alte trei luni în dosarul „Carpatica Asig”, fiind acuzat de folosirea influenței unei persoane care îndeplinește o funcție publică, favorizarea făptuitorului și constituire de grup infracțional organizat. În primă instanță, fostul șef al ASFa fost achitat, decizia fiind menținută și de instanța supremă.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis să dispună achitarea și în cazul Laurei Chițoiu, fost angajat al ASF și soția fostului ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu. De asemenea, și alți inculpați au fost achitați: Elena Rusu, Călin Georgel și Ioan Opriș.

Pe de altă parte, în cazul omului de afaceri Ilie Carabulea s-a dispus pedepasă de 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare, Marian Mârzac și Radu Mustățea fiind condamnați la închisoare cu executare la 3 ani și 6 luni, respectiv 2 ani și 6 luni. Ana Crudu a fost condamnată la doi ani cu suspendare iar Dacian Vinereanu la zece luni cu suspendare.

SC Carpatica a fost condamnată la amendă penală de 250.000 lei pentru dare de mită.

Decizia ÎCCJ este definitivă.

Procurorii DNA au cerut, la ultimul termen din dosarul ASF, închisoare cu executare pentru toți inculpații.

Pe 8 martie 2016, Curtea de Apel București a decis condamnarea la șase ani și jumătate de închisoare pentru omul de afaceri Ilie Carabulea. În aceeași cauză a fost condamnat și Marian Mîrzac la 4 ani și jumătate de detenție dar și Laura Chițoiu, soția fostului ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu, care a primit o condamnare de un an de închisoare cu suspendare, ambii fiind foști angajați ai Autorității de Supraveghere Financiară.

Instanța a mai decis ca Dan Radu Rușanu, fost președinte al Autorității pentru Supraveghere Financiară, să fie achitat de toate acuzațiile care i se aduceau în dosar, și anume folosirea influenței unei persoane care îndeplinește o funcție publică, favorizarea făptuitorului și constituire de grup infracțional organizat.

În dosarul „Carpatica”, procurorii anticorupție i-au trimis în judecată, în 24 aprilie 2014, pe fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară Dan Radu Rușanu, pe omul de afaceri Ilie Carabulea și pe Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF,

În același dosar au mai fost trimiși în judecată Radu Mustățea – la data faptelor membru în Consiliul de Administrație al SC Carpatica Asig SA, iar ulterior și președinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România, Elena Rusu – membru în conducerea SC Carpatica Asig SA, Ina Ana Crudu – fost director general la SC Carpatica Asig SA, soția fostului ministru de Finanțe Daniel Chițoiu, Laura Elena Chițoiu – fost director al Direcției Avizări din ASF, Ioan Opriș – expert tehnic auto în cadrul Biroului de expertize locale de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Dacian Vinereanu – persoană din anturajul lui Mustățea, Georgel Călin – fost secretar general al ASF, Corneliu Silviu Modlveanu – fost vicepreședinte al ASF, conducătorul Sectorului Asigurări și cumnatul lui Adrian Năstase, avocatul Dan Odobescu, suspendat de drept din Baroul București și proprietar al unei societăți de asigurări.

Gruparea ar fi fost sprijinită, potrivit procurorilor, de Radu Dan Rușanu, de alte persoane din conducerea ASF, respectiv Georgel Călin, Laura Chițoiu și Moldoveanu Corneliu Silviu, precum și de Dan Odobescu. La rândul lor, Ina Crudu, Elena Rusu și Ioan Dacian Vinereanu au aderat sau au sprijinit gruparea infracțională constituită, susțin anchetatorii.

Începând din mai 2013, Carabulea, Mustățea și Mîrzac „au constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii unor infracțiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA”, potrivit procurorilor.

„Carabulea Ilie (persoana care deține indirect și controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susținut și cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcție la SC Carpatica Asig SA în perioada 16.05.2012 – 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. Din poziția de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecția SC Carpatica Asig SA și pentru a evita suspendarea autorizației de funcționare de pe piața asigurărilor din România, până la remedierea deficiențelor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De unde vin în România cele mai multe produse contrafăcute?